Ultima data actualizata:
17 august 2017

Cultura

Tradiții

Împuşcatul cerbului este un obicei cu răspândire mai largă, ce se desfăşoară între Crăciun şi Anul Nou. El era practicat pe scară largă în multe sate din zona Haţeg şi probabil şi din alte regiuni. Obiceiul este pre-creştin. Personajele principale sunt cerbul şi blojul. Aceştia, însoţiţi de un alai numeros, merg prin toate gospodăriile, unde sunt omeniţi cu carne, cârnaţi, pâine şi vin. Costumele sunt groteşti.

 Blojul îl ademenşte pe cerb într-o livadă, în bătaia puştii vânătorului, care îl omoară. Paradoxal, blojul îl jeleşte. Sătenii susţin că ambele personaje sunt negative.

 Cerbul ar fi anul vechi, care se duce fără a fi regretat de cineva, pentru că este asociat cu relele şi neîmplinirile, astfel încât ar merita să fie eliminate.Blojul este viclean, profită de naivitatea cerbului, îl duce spre moarte, dar apoi îl regretă pentru că el, blojul, nu are sens decât prin asociere cu cerbul.

  De Crăciun se țin obiceiuri ca mersul colinda, cu steaua de către copii, craii din satul Nucșoara, iar de anul nou se practică obiceiuri ca mersul cu plugușorul, cu capra, cu sorcova se merge indiferent de categoriile de vârstă, în toate cele 11 sate aparținătoare comunei

Cultura

În Sălasu de Sus, ospitalitatea este la ea acasă, tradiţiile şi obiceiurile sunt şi acum păstrate cu sfinţenie. Comuna este păstrătoare a unor tradiţii străvechi, cum ar fi nedeile, nunţile, botezurile, obiceiurile de iarnă – colindul, “Cerbul” din satul Coroieşti, “Căluşerul” din satul Nucşoara; Piţărăii şi alergatul Prescurei din satul Paroş, precum şi “Festivalul Narciselor” care are loc anual în luna mai.

FESTIVALUL NARCISELOR

Festivalul are loc în perioada 10 - 20 mai, în fiecare an.

Narcisele din Poiana ce le poartă numele, situată în comuna Sălaşu de Sus, au o sărbătoare a lor. Festivalul Narciselor, desfăşurat în satul centru de comună, se vrea a fi un binevenit prilej de a face cunoscute aceste locuri, pe care natura şi trecutul istoric le-a înzestrat cu multe bogăţii

Sus